Jucătoarele de tenis Ana Bogdan, cap de serie numărul 5 și locul 106 WTA, și Alexandra Dulgheru, locul 511 WTA, se vor întâlni în runda inaugurală a calificărilor la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, potrivit tragerii la sorți care a avut loc luni.
Bogdan și Dulgheru, singurele românce din calificări, se vor înfrunta în primul tur marți, în al patrulea meci de pe terenul 10.
La masculin, Marius Copil, cap de serie numărul 1 și locul 93 ATP, a obținut, luni, accederea în turul doi al calificărilor pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros.
În turul următor, Copil îl va înfrunta pe Ilia Ivașka (Belarus, locul 199 ATP).
Ediția din 2017 a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros va avea loc între 28 mai și 11 iunie. În 2016, sârbul Novak Djokovic a cucerit titlul la simplu masculin, iar jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza a câștigat competiția feminină.
1-6, 6-0, 6-4 a fost scorul singurului meci direct dintre cele două jucătoare din România. Ana Bogdan s-a impus la începutul lunii februarie în fața Alexandrei Dulgheru, în ultimul tur de calificare de la Charlestone (turneu jucat tot pe zgură)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER